decembrie 11 2019 0Comment
Izolatie mansarda

Izolatie mansarda. Straturi termoizolante si ventilatia mansardei

Izolatie mansarda . Generalitati

La locuintele amplasate in mansarde trebuie sa se acorde o atentie deosebita urmatoarelor probleme specifice, privind comportarea din punct de vedere termotehnic a elementelor de inchidere perimetrale:

  • protectia termica pe timp de vara – ca urmare a actiunii directe a rezelor solare pe o arie relativ mare a unui numar de elemente perimetrale;
  • stabilitatea termica, atat pe timp de iarna, cat si vara a elementelor de constructie si a incaperilor – ca urmare a inertiei termice substantial mai redusa a tuturor elementelor de constructie perimetrale ale mansardelor;
  • comportarea la difuzia vaporilor – ca urmare a alcatuirii neomogene,multistrat a zonelor opace orizontale , inclinate si chiar a celor verticale;

Realizarea parametrilor optimi pentru izolarea mansardei, se face prin utilizarea unor materiale adecvate cerintelor si a unui montaj corespunzator, urmarit de personal specializat, ingineri constructori si Diriginte de Santier autorizat.

Izolatie mansarda. Caracteristicile termotehnice ale materialelor

Pentru elementele de constructie perimetrale ale acoperisului mansardat se vor folosi materiale termoizolante avand conductivitatea termica ≤ 0,06W/mK. In tabelul T1 se prezinta principalele caracteristici termotehnice orientative ale materialelor termoizolante care se pot utiliza la constructia acoperisurilor mansardate.

Tabelul T1

Materialul termoizolant Densitatea aparenta Conductivitatea termica de calcul Capacitatea calorica masica
Kg/m3 W/mK J/kgK
Polistiren celular Expandat (EPS) 15 .. 40 0,035..0,045 1500
Extrudat (XPS) 25..50 0,030..0,040
Poliuretan ( PUR) 30..45 0,020..0,040 1500
Vata de sticla 20..150 0,030..0,060 850
Vata minerala 30..200 0,035..0,050 750

Piesele din lemn ecarisat care intra in alcatuirea elementelor de constructie perimetrale se considera in calcule cu o conductivitate termica de calcul 0.17 W/mK.

Izolatie mansarda. Comportarea elementelor de constructie la difuzia vaporilor de apa

Izolatie mansarda. Importanta ventilarii acoperisului

Cea mai mare importanta pentru buna comportare a elementelor perimetrale mansardelor, o are crearea unui acoperis ventilat, care trebuie sa asigure o buna circulatie a aerului in spatiile adiacente volumului incalzit. Aceasta solutie constructiva are urmatoarele avantaje:

  1. in timpul verii, aerul dintre tavanul mansardei si invelitoare se incalzeste, acesta iese prin golurile care se prevad la coama acoperisului si antreneaza patrunderea aerului proaspat prin orificiile din lungul streasinei. In acest fel pe tavanul mansardei se mentine o temperatura inferioara aceleia a invelitorii, supraincalzita;
  2. in timpul iernii ,spatiul ventilat constituie un element de izolare termica suplimentara, pastrand termoizolatia aerisita si uscata, evitandu-se astfel formarea de condens, generator de mucegai si care reduce capacitatea de izolare termica a materialului termoizolant;

Izolatie mansarda. Caracteristici generale ale elementelor de inchidere ale mansardelor

Elementele de inchidere orizontale si inclinate ale mansardelor vor fi realizate avandu-se in vedere:

  • folosirea unui strat cu rezistenta mare la permeabilitatea vaporilor de apa (bariera de vapori), care dispus pe fata interioara a elementelor de inchidere, inainte de termoizolatie, limiteaza trecerea spre exterior a unor cantitati mari de vapori de apa;
  • folosirea unui strat termoizolant cat mai permeabil la trecerea vaporilor de apa, permitand patrunderea nestingherita a acestora catre spatiul ventilat si apoi in atmosfera;
  • utlizarea unor materiale termoizolante care au absorbtie redusa de apa si care nu-si micsoreaza sensibil capacitatea de izolare termica sub influenta umiditatii;
  • interzicerea de a prevedea la fata dinspre exterior a stratului termoizolant a unui strat hidroizolant, impermeabil la trecerea vaporilor de apa , care impiedica indepartarea acestora din constructie;

Iozlatie mansarda.Cum se realizeaza ventilarea acoperisului mansardat

Ventilarea acoperisului mansardat se realizeaza , de regula, prin patrunderea aerului la streasina si evacuarea acestuia prin fantele de la coama (figura T7,T10)

In alcatuirea acoperisului se vor crea – de regula- doua spatii de aer ventilat:

  1.  un strat dispus intre fata superioara a termoizolatiei si stratul impermeabil din alcatuirea invelitorii;
  2.  un strat de aer dispus intre invelitoarea montata pe sipci si stratul impermeabil al acesteia. Acest strat trebuie sa asigure si o indepartare rapida a apei, care poate patrunde accidental prin invelitoare;

Pentru o buna ventilare a spatiului de aer realizat intre termoizolatie si folia impermeabila, primul strat de aer ventilat, se vor respecta urmatoarele:

  •  inaltimea spatiului de aer – minim 3 cm, respectandu-se conditia ca sectiunea libera sa fie de cel putin 200 cm2/m;
  •  orificiile din zona streasinei prin care patrunde aerul – min 2‰  din aria invelitorii, dar cel putin 200 cm2/m;
  •  orificiile din zona coamei,prin care iese aerul din spatiul ventilat -min 5‰ din aria invelitorii;

Izolatie mansarda. Alcatuirea de principiu a elementelor mansardei

Straturile elementelor de constructie a mansardei

Se recomanda urmatoarea alcatuire a elementelor de constructie perimetrale , usoare, dispuse in ordine de jos in sus:

  1.  strat de finisaj si de protectie spre interior a termoizolatiei ( ex. gips carton, lambriu etc);
  2.  sipci pentru montarea stratului de protectie (fixate de capriori);
  3.  bariera contra vaporilor;
  4.  termoizolatie;
  5.  spatiu de aer ventilat;
  6.  astereala;
  7.  folie impermeabila montata pe astereala;
  8.  sipci montate paralel cu linia de cea mai mare panta;
  9.  spatiu de aer ventilat;
  10.  sipci dispuse paralel cu streasina;
  11.  invelitoare;

Amplasarea termoizolatiei in raport cu capriorii

Termoizolatia poate fi amplasata astfel:

  1.  sub capriori figura T4a;
  2.  partial sub capriori si partial intre capriori figura T5c;
  3.  intre capriori figura T5a si T5b;
  4.  peste capriori, montat pe astereala , iar capriorii sunt aparenti in incaperi figura T4b si T4c;

Fiecare dintre aceste solutii prezinta avantaje si dezavantaje, in functie de care se va face alegerea solutiei.

Avand in vedere avantajul unei inaltimi mai reduse, in lipsa altor conditii, se recomanda adoptarea variantei cu stratul termoizolant dispus partial intre si partial sub capriori.

Varianta cu amplasarea termoizolatiei dispusa integral intre capriori prezinta avantajul unei inaltimi de constructie si mai reduse, dar necesita folosirea unor capriori cu inaltime mare, iar puntile termice create de lemnul sarpantei sunt insemnate.

Amplasarea termoizolatiei sub capriori in totalitate, reduce inaltimea utila a mansardei,dar puntile termice create de lemn sunt eliminate in cea mai mare masura.

Aplicarea termoizolatiei peste capriori reprezinta o solutie estetica si functionala deosebita, dar aceasta presupune folosirea unor elemente de lemn si astereala cu o calitate superioara. Si in aceasta varianta apar puntile termice determinate de grinzile de distantare, care reazema pe capriori, pe care stau sipcile aferente invelitorii.

Cerinte termotehnice ale elementelor de inchidere ale mansardei

Elementele de inchidere ale mansardei trebuie sa indeplineasca ,din punct de vedere termic, minim conditiile din tabelul de mai jos:

Elemente de inchidere R D m V
m2K/W Kg/m2
Pereti Intre incaperi si exterior ≥1,40 ≥3,0 ≥100 ≤0,35
Intre incaperi si podul neincalzit
Intre incaperi si spatii mai putin incalzite ≥1,10 * * *
Plansee La partea superioara a mansardei Intre incaperi si exterior ≥3,0 ≥3,50 ≥≤300 ≤0,35
Intre incaperi si podul neincalzit ≥2,50 *
La partea inferioara a mansardei Intre incaperi si exterior ≥4,50 * *
Intre incaperi si nivelul inferior ≥1,65 * ≥200

unde:

R- rezistenta termica unidirectionala

D- indicele inertiei termice

m-masa specifica azonei opace in camp

V-gradul de vitrare

Izolatie mansarde. Concluzii

Ca o concluzie a celor de mai sus, pentru crestera stabilitatii termice a incaperilor mansardelor, atat iarna ,cat si vara, se recomanda:

  • utilizarea unor pereti exteriori care au spre fata intreioara straturi din materiale grele (zidarie sau beton) si izolatia termica amplasata spre exterior;
  • adoptarea unor elemente de inchidere cu rezistente termice sporite, atat in zonele opace cat si la cele vitrate;
  • limitarea la strictul necesar a zonelor vitrate;
  • utilizarea unor sisteme de incalzire autonome , cu durate lungi de functionare si termostatate;
  • adoptarea unor solutii de alcatuire a acoperisului cu doua spatii de ventilare;
  • prevederea la fatade si la acoperisul mansardat a unor finisaje si invelitori de culori deschise si de preferinta cu caracteristici reflectante a radiatiilor solare;
  • realizarea umbririi suprafetelor vitrate prin prevederea de parasolare: storuri, obloane, draperii etc.;
  • urmarirea executiei lucrarilor prin personal specializat, ingineri constructori si Diriginte de Santier autorizat;

mihnea